Eliminarea glutenului din alimentație pentru a evita problemele de sănătate a devenit o modă în ultima vreme. Totuși, cu excepția persoanelor care suferă de boala celiacă sau intoleranța la gluten, această proteină nu este periculoasă precum se crede, ba chiar este normal să consumi acestă proteină. Multe persoane elimină glutenul din alimentație fără a ști prea bine dacă această restricție le este necesară.

În cazul în care nu există nicio afecțiune care să indice intoleranța la gluten, excluderea acestuia din alimentație nu va avea niciun beneficiu. Mai mult, reducerea sau eliminarea acestuia poate duce în anumite situații la îngrășare, deoarece alte opțiuni alimentare sunt bogate în grăsimi și au o densitate nutritivă mai mare. În unele cazuri se pierde în greutate deoarece eliminarea glutenului conduce la restrângerea aportului de calorii zilnice. Însă cerealele integrale fac parte dintr-un regim alimentar echilibrat și sănătos, iar eliminarea glutenului, fără a avea o nevoie reală de aceasta, duce la pierderea multor beneficii nutriționale date de aceste tipuri de produse alimentare (vitamina B, minerale etc).

De aceea este absolut important să fii sigur că tulburările digestive (sau orice altă tulburare atribuită glutenului) sunt provocate de această proteină, deoarece anumite afecțiuni, pot avea origini foarte diferite, cum ar fi stresul, oboseala, reacții psihosomatice, alergii alimentare, un stil de viață nesănătos, lipsa de activitate fizică sau o alimentație excesivă.

Specialiștii nu recomandă excluderea totală din alimentaţie a alimentelor care conţin gluten. De ce nu este bine să renunţi la gluten?

  1. Dieta fără gluten este bogată în grăsimi şi săracă în fibre.
  2. Lipsa glutenului produce un deficit de fier, folaţi, vitamina B3, vitamina B1, calciu, vitamina B12, fosfor şi zinc.
  3. Produsele fără gluten te pot îngrăşa, deoarece conţin multe calorii, zahăr şi grăsimi. Producătorii înlocuiesc glutenul din ele cu diverse uleiuri, unt sau ouă, rezultând un produs în multe cazuri hipercaloric.
  4. Fără gluten senzaţia de saţietate va fi de scurtă durată.

Intoleranța la gluten poate fi testată medical

Glutenul, proteina din grâu, secară, orz și alte cereale, ajută la menținerea formei alimentelor și conferă elastaticitate aluaturilor. Evitarea sa este foarte dificilă deoarece se regăsește în numeroase produse alimentare de la cele de patiserie până la mezeluri, supe sau bere. Glutenul afectează persoanele cu intoleranță la gluten (boala celiacă), o tulburare autoimună care, în cazul consumului de gluten, duce la inflamație și leziuni la nivelul intestinului subțire făcând dificilă pentru organism absorbția acestor nutrienți. Celiachia poate fi testată medical și, de asemenea, pot exista persoane care nu se testează pentru boala celiacă, dar prezintă efecte secundare, cauzate de consumul de gluten.

Simptomele sensibilității și intoleranței la gluten

Printre simptomele comune sensibilității la gluten și intoleranței (boala celiacă):

  • greață
  • stomac deranjat
  • durere abdominală
  • balonare
  • diaree
  • reflux gastric
  • dureri de cap
  • oboseală

Totuși, simptomele, fiind destul de generale, pot semnala și alte afecțiuni. Singura modalitate de a reduce problemele asociate alergiei la gluten este de a evita consumul alimentelor care conțin gluten. Deși poate părea dificil este singura modalitate de a preveni problemele de sănătate care ar putea conduce la boli grave. Eliminarea anumitor alimente poate înlătura frica de boală. Cel mai sigur mod de a observa dacă simptomele dispar este prin eliminarea glutenului pentru o perioadă deteminată de timp.

Produse fără gluten:

  • fructe
  • legume
  • sosuri și condimente
  • carnea neprocesată, proaspătă
  • produsele lactate
  • garnituri (orez, cartofi, fasole uscată, quinoa)
  • oleaginoase

 

Sursa: http://naturalmentor.com/gluten-why-is-it-bad-for-you/